Ieri am fost la Bucharest International Air Show. Inca de dimineata s-a simtit cat de puternic este soarele de vara, asa ca a trebuit sa ma retrag la umbra ca sa rezist cele cateva ore cat a durat. De aceea, m-am gandit ca ar fi util sa adaug si alte sfaturi legate de fotografierea in soare puternic pe care le-am omis in prima parte ( vezi aici: https://lizkcerphotography.wordpress.com/2012/07/02/fotografia-in-soare-puternic-concurs-de-parasutism/).
1. Daca nu gasesti un loc la umbra, ia-ti o umbrela, preferabil inchisa la culoare. Nu numai ca te protejeaza de soare, dar elimina o parte din reflexiile nedorite in LCD, deci te ajuta sa-ti vezi pozele mai bine.
2. Daca tot nu reusesti sa vezi bine pozele, foloseste-te de hisograma ca sa vezi daca ai supra/subexpus. Daca fotografiezi in format RAW, vei putea compensa expunerea destul de mult in postprocesare, cu conditia sa ai un program care poate citi acest format, cum ar fi Lightroom.
3. Schimba unghiul din care faci pozele des, ca sa obtii rezultate cat mai variate. Eventual inainte sa faci poze fa o plimbare in locul unde urmeaza sa pozezi, ca sa gasesti cele mai bune locuri in care sa te pozitionezi. Daca nu faci asta, s-ar putea sa te trezesti ca ai facut o gramada de poze dintr-un loc care nu era ideal.
4. Nu uita de crema de protectie solara, mai ales pe laba piciorului deoarece soarele bate perpendicular pe ea si va primi cea mai pare parte din raze (zona care spre rusinea mea am neglijat-o si m-am ars exact cum aveam modelul sandalei).
5. Cauta un loc inalt de unde sa fotografiezi, sau ia-ti o mica scara plianta. Asta te va ajuta daca esti intr-o multime de oameni, plus ca de obicei exista niste garduri inalte de protectie care s-ar putea sa te impiedice sa faci poza dorita.
6. Nu uita de mancare si bautura. Din cate am vazut, la acest miting as fi putut lejer sa-mi iau cu mine o lada frigorifica, deoarece era spatiu suficient. Din pacate nu am facut asta si a trebuit sa cumpar apa si mancare de la standurile amenajate acolo, bineinteles la preturi mai mari decat la magazin.
7. Nu te uita doar prin aparat la spectacol. Miscarea avioanelor pe cer e mult mai frumoasa vazuta cu ochiul liber, desi prin aparatul foto poti vedea avioanele mai de aproape daca ai un teleobiectiv.
Daca ti s-au parut folositoare aceste sfaturi da-mi un like si spune-mi intr-un comentariu daca ai fost sau nu la mitinguri aviatice si daca da, cum ti s-a parut.